Timpul care ne-a mai rămas - Brianna Bourne

Timpul care ne-a mai rămas - Brianna Bourne

41 DE ZILE, 9 ORE, 42 DE MINUTE

ĂSTA E LOCUL unde o să mor. Așezat pe bancheta din spate a Jeepului nostru, înghesuit între valize arhipline, studiez posac „cabana“ ultramodernă din fața noastră. E toată numai unghiuri ascuțite și lemn lucios. Și sticlă — Dumnezeule, ce de sticlă!

Soarele de octombrie azvârlit undeva mai jos pe cer se reflectă în niște ferestre uriașe, din tavan până‑n podea, strălucind atât de tare, că mă ustură ochii.

E singura casă din tot peisajul, cuibărită frumos în mijlocul pădurii din Pennsylvania. De jur împrejurul ei, frunze de un portocaliu‑aprins ard pe crengi ca niște flăcări.

Toată priveliștea ar putea apărea fără probleme pe coperta unei reviste glossy de arhitectură. Nu e tocmai ce mi‑am imaginat când m‑am gândit unde mi‑aș dori să‑mi petrec ultimele patruzeci și una de zile. Patruzeci și una de zile. Nu‑mi vine să cred că doar atât mi‑a mai rămas.

Clipesc repede. Înghit nodul din gât, înțepenit acolo exact jumătate din viața mea. Mă rog, aproape exact jumătate. Afară, păsările ciripesc în lumina soarelui de toamnă.

În mașină, toți trei — mama, tata și eu — stăm tăcuți și nemișcați. Nimeni nici măcar nu întinde mâna către clanța portierei. Ăsta e un prag și niciunul dintre noi nu vrea să‑l treacă.

— Ei, am ajuns, spune în cele din urmă mama, cu vese‑ lie forțată. Cuvintele ei ricoșează de tensiunea din mașină ca un ac aruncat într‑o platoșă.

Oboseala îi îmblânzește muchi‑ ile tăioase și știu că nu e doar de la drumul lung încoace...

REVIEW-URI