Tragedia lui Petru Cercel - C. Manolache

Tragedia lui Petru Cercel - C. Manolache

Sânețe, surle și lacrimi

La poarta Curții domnești de pe malul Dâmboviței, în primăvara anului 1554, paznicul porții închidea, cu scrâșnet de chingi și zăvoare grele, marea poartă a intrării, după ce mitropolitul, boierii și dregătorii, încărcați de odăjdii și haine împodobite, părăsiseră petrecerea domnească pentru înscăunarea la cârmă a bunului voievod Pătrașcu, din neamul Drăculești, fecior al lui Radu Călugărul, de mult odihnitor întru cei drepți.

Truda domnului, în acel ceas al stihiilor nopții, când înălțimile vestesc cu stele porunca odihnei, venea și din serbarea cu butoaiele de vin și vițeii fripți, pregătiți cu două zile înainte în țigle de corn și frigări potrivite după greutate, venea și din necurmatele încercări ale prilejului, în care ochiul ager al stăpânului trebuia să descifreze, prin priviri și fețe, adevăratele simțiri, dar și ploconelile zâmbărețe ale ochilor vulpești.

Truda venea însă și din necazurile și frământările ajungerii la domnie, după alungarea și captivitatea fratelui său, Mircea Ciobanul, soțul vajnicei Chiajna, care-l ura și-i făgăduise cumplită răzbunare.

De aceea, când sălile Curții cădeau sub întuneric și sub fumul lumânărilor stinse de slujitori, Pătrașcu cel Bun, luând-o de braț pe doamna Voica, soția sa, păși agale, cu barba în piept și cu degetul mare al dreptei sale înfipt în brâul de aur, către odaia cu divanurile în care somnul îl aștepta binecuvântat și chemător.

Copiii de casă se închinau pe rând, apoi, de îndată ce domnul și doamna se depărtau, se răsuceau pe călcâie, fiecare către camerele în care odihna și veghea le erau orânduite.

Ajunși în dreptul camerei doamnei, Pătrașcu, înainte de a ura noapte bună augustei soții, o privi îndelung în ochi și-i ceru să facă la fel.

REVIEW-URI