Trandafirii din Mexic - Pam Munoz Ryan

Trandafirii din Mexic - Pam Munoz Ryan
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 200
Format: 14x20
Preț: 33,00 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Trandafirii din Mexic - Pam Munoz Ryan

 

... uneori se poate întâmpla ca totul să se năruiască, atunci când ți-e lumea mai dragă, și de pe cele mai înalte culmi să ajungi în cele mai întunecate abisuri.

 

Demult, la El Rancho de las Rosas, Esperanza ducea o viață cât se poate de privilegiată: locuia într-o casă mare, avea rochii minunate, păpuși de porțelan, servitoare care erau mereu la dispoziția ei și o familie care o iubea nespus...

 

Fragment:

 

... mâine era ziua ei, iar ea ştia că avea să fie trezită la răsăritul soarelui de melodia unei serenade. Papa şi toţi ceilalţi bărbaţi de la fermă se vor strânge sub fereastra ei şi cu glasurile lor puternice şi calde îi vor cânta Las Mañanitas, cântecul oricărui sărbătorit.

 

Ea va alerga la fereastră şi le va trimite bezele, apoi va coborî şi îşi va deschide cadourile. Ştia că de la Papa va primi o păpuşă de porţelan. Era cadoul lui an de an de când se născuse.

 

De la Mama va primi ceva lucrat de ea: ţesături, maiouri sau cămăşi brodate cu minunatele ei cusături. Ţesă- turile ajungeau întotdeauna în lada din capătul patului pentru algún día – într‑o bună zi, mai târziu.

 

Degetul Esperanzei tot mai sângera. A luat coşul cu trandafiri şi a plecat în goană din grădină; s‑a oprit în patio să‑şi cufunde degetul în fântâna de piatră.

 

În timp ce apa îi alina durerea, privi dincolo de porţile masive de lemn care se deschideau spre sutele de hectare de pă- mânt stăpânite de Papa. Esperanza şi‑a încordat privirea ca să vadă norul de praf care anunţa apropierea călăreţilor şi faptul că Papa ar fi ajuns în sfârşit acasă.

 

Dar nu se zărea nimic. În lumina slabă a serii, fetiţa a dat ocol curții, până la casa mare ridicată din chirpici şi lemn. Mama ei era acolo, scrutând şi ea linia orizontului.

 

— Mama, degetul meu. M‑am înţepat într‑un spin nesuferit, s‑a plâns Esperanza.

 

— Semn rău, i‑a răspuns Mama, întărindu‑i superstiţia, dar cu un uşor zâmbet în colţul buzelor. Ştiau amândouă că tot ce se putea întâmpla mai rău era să scape ibricul cu apă sau să spargă un ou.

 

Mama și‑a trecut brațul pe după talia fetei şi au cercetat împreună cu privirea ţarcurile, grajdurile şi locuinţele servitorilor, care se întindeau cât vedeai cu ochii.

 

Esperanza era aproape cât Mama de înaltă şi toată lumea spunea că probabil cândva va fi la fel de frumoasă ca ea. Uneori, când îşi răsucea părul şi şi‑l ridica deasupra capului, Esperanza se privea în oglindă şi putea să‑şi dea seama că cei din jur aveau dreptate.

 

Avea acelaşi păr negru, ondulat şi bogat. Aceleaşi gene închise la culoare şi pielea albă şi catifelată. Dar nu era numai moştenirea mamei, pentru că avea ochii lui Papa, ca două migdale mari şi maronii.

 

— Doar întârzie puţin, i‑a spus mama. Şi o parte din ea o credea pe mama ei, dar cealaltă parte îşi dojenea tatăl.

 

— Mamă, chiar seara trecută vecinii l‑au avertizat în legătură cu tâlharii...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor

Created in 0.0524 sec