Urmeaza-ti pasiunea, descopera-ti puterea

Urmeaza-ti pasiunea, descopera-ti puterea
Preț: 25,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 606-8420-05-9
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 236
Format: 13x20

DESCRIERE

Urmeaza-ti pasiunea, descopera-ti puterea. Tot ce trebuie sa stii despre Legea Atractiei - Bob Doyle …cartea Urmează-ţi pasiunea, descoperă-ţi puterea te învaţă într-o manieră pragmatică şi motivaţională cum să preiei controlul asupra vieţii tale şi cum să obţii lucrurile pe care le doreşti în viaţă. Doyle explică limpede că Legea nu este un instrument de dezvoltare personală ce poate fi folosit corect sau incorect, ci un mecanism de funcţionare a energiei în întregul univers. Folosirea eficientă a Legii presupune focalizarea atenţiei, recunoaşterea situaţiei în care te afli şi aspiraţia plină de ardoare către realitatea pe care ţi-o doreşti. Secretul reuşitei este pasiunea, viziunea şi împlinirea menirii. Bob Doyle îţi oferă un plan pas cu pas de creare a unei viziuni asupra vieţii pe care doreşti să o trăieşti şi te învaţă cum să îţi creezi această viaţă. Fragmente din carte: …eu cred că cei care petrec ani de zile căutându-şi „menirea în viaţă” îşi pierd timpul, căci nimeni nu primeşte o singură şansă, pe care dacă o ratează, îşi ratează practic viaţa, indiferent în ce constă această „şansă”. Dacă acest lucru ar fi adevărat, omul ar fi conceput cu totul altfel, atât din punct de vedere intelectual cât şi din punct de vedere creativ. Dacă ne-ar fi dat să facem un singur lucru, acesta ne-ar fi extrem de clar la nivel instinctiv, astfel încât nu am mai trăi această stare de confuzie şi de suferinţă din cauza negăsirii sale. Dimpotrivă, l-am face în mod automat, la fel cum albinele polenizează florile. Aceasta este menirea lor şi ele nu au de ales. De aceea, nici o albină nu reflectează la destinul ei, ci este pur şi simplu una cu el. Noi, oamenii, avem însă de ales. De aceea, foarte mulţi oameni se simt confuzi! În realitate, singurul motiv pentru care ne simţim îndoiţi în ceea ce priveşte pasiunile şi menirea noastră în viaţă este convingerea noastră că acestea ar trebui să ne fie extrem de clare. De ce contează atât de mult acest lucru pentru noi? De ce nu putem face ceva pur şi simplu pentru că ne face plăcere? De ce trebuie să identificăm o activitate cu „menirea” noastră pentru a-i atribui o valoare deosebită, angrenându-ne timpul şi energia în ea? Indiferent în ce constă viziunea sau visul tău, acestea îţi vor fi revelate mult mai uşor dacă faci cu plăcere ceea ce faci. În acest fel, totul ţi se va părea mai amuzant. Mai mult, acţiunile tale vor genera rezultate mult mai semnificative, vei fi înconjurat de oameni care te vor sprijini şi te vei bucura mai mult ca oricând de viaţă. Ceea ce ne propunem în acest capitol este să creăm un punct de plecare, o viziune care să te inspire şi să te facă să acţionezi. Scopul este să îţi creezi o viziune care să te inspire să îţi realizezi propria măreţie personală, transformându-te astfel într-o sursă generatoare de valori pentru această lume. Dacă vei face acest lucru, Universul te va răsplăti oferindu-ţi toate lucrurile de care ai nevoie pentru a perpetua această experienţă. Ai deja o viziune foarte clară asupra vieţii pe care ţi-o doreşti? Foarte bine! Chiar şi în acest caz, doresc să o abordezi la fel ca cei care nu ştiu la fel de clar cum doresc să arate viaţa lor. De ce? Deoarece dorim să ne asigurăm că această viziune este într-adevăr a ta. Am lucrat cu nenumăraţi oameni care aveau dificultăţi în a atrage ceea ce îşi doreau pentru simplul motiv că viziunea lor asupra vieţii pe care şi-o doreau nu le aparţinea lor, ci altor persoane. Multora dintre ei li s-a inoculat încă din primii ani de viaţă ideea că îşi doresc să fie medici… sau soţie casnică… sau orice altceva! Fără să verifice vreodată ce anume îi pasionează cu adevărat, ei şi-au creat o educaţie şi o experienţă de viaţă care nu avea nimic de-a face cu dorinţele reale ale sufletului lor. Foarte mulţi oameni se află în această situaţie şi se trezesc într-o bună zi simţindu-se pierduţi şi incapabili să se bucure de propria lor viaţă. La modul ideal, noi ar trebui să ne bucurăm în fiecare moment de ceea ce suntem… dar acest lucru se întâmplă foarte rar. De cele mai multe ori, noi ne gândim tot timpul la ceea ce nu suntem şi la ceea ce nu facem bine. Acest lucru se datorează procesului de condiţionare la care ne-a supus societatea. Ideea că „nu suntem suficient de buni aşa cum suntem” a fost creată de anumite persoane care doreau ca oamenii aflaţi în sfera lor de influenţă să „îşi cunoască locul”. Pentru ca cineva să îşi poată păstra puterea, cei din jurul lui trebuie să perceapă existenţa acestei puteri şi faptul că unii o pot avea, iar alţii nu. Întotdeauna se vor găsi oameni care să îşi înveţe semenii că au o natură limitată, nu una nelimitată. De aceea este atât de prevalentă la ora actuală mentalitatea de tip „nu pot”. Deşi nu trece o zi fără să descoperim lucruri noi despre natura infinită a Universului şi despre miracolul vieţii, noi continuăm să ne focalizăm asupra limitărilor noastre, în loc să acceptăm magia care ne stă la dispoziţie. Adevărul este că noi ne putem alege singuri calea. Acest lucru nu este întotdeauna uşor, mai ales la început, căci această abordare a vieţii diferă de tot ce am fost învăţaţi vreodată. În esenţă, ea afirmă că: „Noi putem face absolut orice dacă ne dorim cu adevărat acest lucru.” Atunci când începi să îţi creezi această cale, convingerile limitatoare şi gândurile negative se vor repezi asupra ta, copleşindu-te – dacă această viziune nu rezonează cu respectivele convingeri. Nu trebuie să te lupţi cu aceste sentimente. Ceea ce trebuie să faci este să le recunoşti ca atare: simple reacţii învăţate la adresa unui gând. Cu cât vei încerca să te lupţi mai abitir cu aceste sentimente, cu atât mai puternice vor deveni ele. Ori de câte ori auzi în mintea ta voci care îţi spun că: „Nu poţi face acest lucru”, „Cum crezi că vei reuşi aşa ceva?” sau „Problema asta te depăşeşte”, încearcă să te detaşezi pentru o clipă de emoţiile declanşate de aceste cuvinte şi întreabă-te care este originea lor. Ţi-a spus vreodată un părinte, un profesor sau o altă persoană autoritară că „nu poţi”? Dacă da, ai crezut cu siguranţă acest lucru. La urma urmelor, de ce nu ai fi făcut-o? Gândeşte-te însă: cum ar putea cineva care nu este una cu tine să ştie de ce eşti sau nu eşti capabil tu? Nimeni nu te cunoaşte în proporţie de sută la sută. Este greu să ne cunoaştem noi înşine în proporţie de sută la sură, deci cum ar putea şti o persoană aflată într-o poziţie de autoritate să ştie în locul nostru ce putem şi ce nu putem face în viitor? Răspunsul evident este că nici o persoană aflată într-o poziţie de autoritate nu ar putea şti vreodată aceste lucruri. Cu toate acestea, pare de necrezut cât de uşor acceptăm noi convingerile altor oameni legate de noi înşine. Le integrăm apoi pe un nivel atât de profund încât nici nu mai par „convingeri”, ci realitatea aşa cum este. Atunci când aceste convingeri conduc la o viaţă lipsită de pasiune şi de inspiraţie şi la un potenţial limitat, sau chiar la o viaţă cu un potenţial foarte mare, în condiţiile în care te simţi însă blocat şi incapabil să mergi mai departe, este greu să asculţi pe cineva ca mine care îţi spune că poţi „crea orice”… Din fericire, tu poţi schimba această stare de lucruri. Schimbarea este însă dramatică, şi pentru a o putea realiza, ai nevoie de un stimulent extrem de puternic. Exact acesta este rolul pe care urmează să îl joace viziunea despre care vorbim şi pe care trebuie să ţi-o creezi. Înainte de a începe, doresc să subliniez două lucruri: Nu-ţi compara niciodată viziunea / visele cu cele ale altor persoane. Viaţa nu este o competiţie pentru a afla cine are cele mai măreţe, cele mai îndrăzneţe şi cele mai onorabile aspiraţii. Tu te afli aici pentru a-ţi trăi propria viaţă. Cum doreşti să fie aceasta? Viziunea ta nu trebuie să te inspire decât pe tine. Nimeni din jurul tău nu trebuie să fie „de acord” cu tine pentru a putea merge mai departe. Oamenii care te pot sprijini vor apărea pe măsură ce vei avansa pe calea aleasă de tine… Ce înseamnă să devii una cu împlinirea viziunii tale… CUPRINS: Cuvânt înainte Introducere Capitolul 1. Introducere în Legea Atracţiei şi a Rezistenţei Capitolul 2. Tu ce viziune ai? Capitolul 3. Noi avem cu adevărat de ales Capitolul 4. Tehnici de eliminare Capitolul 5. Vizualizarea Capitolul 6. Răspunsuri la întrebările pe care ţi le pui cu siguranţă Resurse recomandate Autor: Bob Doyle

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0670 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.