Viața mincinoasă a adulților - Elena Ferrante

Viața mincinoasă a adulților - Elena Ferrante
-10%
Preț: 35,10 RON
39,00 RON (-10%)
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-978-298-9
Editura:
Anul publicării: 2020
Pagini: 304
Format: 13x20

DESCRIERE

Viața mincinoasă a adulților - Elena Ferrante

 
... cu doi ani înainte să plece de acasă, tata i-a spus mamei că sunt foarte urâtă. Fraza a fost rostită în şoaptă, în apartamentul pe care, proaspăt căsătoriţi, părinţii mei îl cumpăraseră în Rione Alto, la capătul străzii San Giacomo dei Capri. Totul — locurile din Napoli, lumina albastră dintr-un februarie geros, acele cuvinte — a rămas pe loc.
 
In schimb, eu m-am prelins şi continui să mă preling chiar şi acum înăuntrul acestor rânduri care vor să-mi dăruiască o poveste în timp ce, în realitate, nu înseamnă nimic, nimic al meu, nimic care să fi început cu adevărat sau să fi ajuns cu adevărat la sfârşit: doar o învălmăşeală despre care nimeni, nici măcar cine scrie în acest moment, nu ştie dacă include firul potrivit al unei povestiri sau e numai o durere încâlcită, fără mântuire.

 
L-am iubit mult pe tata, era un bărbat întotdeauna distins. Manierele lui fine erau perfect adaptate unui trup într-atât de plăpând, încât hainele păreau să fie cu o măsură mai mare, lucru care, în ochii mei, îi dădea un aer de eleganţă incomparabilă.
 
Chipul lui avea trăsături delicate — ochii pătrunzători cu gene lungi, nasul cu o structură impecabilă, buzele pline — şi nimic nu-i strica armonia. De fiecare dată când avea ocazia, mi se adresa cu o privire veselă, oricare ar fi fost dispoziţia lui sau a mea, şi nu se închidea în birou — unde studia încontinuu — dacă nu-mi smulgea măcar un zâmbet.
 
Mai ales părul meu îl (acea fericit, dar mi-e greu să spun acum când a început să mi-l laude, poate când aveam deja doi sau trei ani. Cert e că, în copilăria mea, purtam conversaţii de genul ăsta:

—    Ce păr frumos, ce calitate, ce strălucire, mi-l dăruieşti?

—    Nu, e al meu.

—    Un pic de generozitate.

—    Dacă vrei, pot să ţi-I împrumut.

—    Foarte bine, oricum n-o să ţi-l mai dau înapoi.

— Il ai deja pe al tău.

—    Asta pe care-l am l-am luat de la tine.

Nu-i adevărat, spui minciuni.

—    Verifică: era prea frumos şi ţi l-am furat.

Eu verificam, dar în joacă, ştiam că nu mi l-ar fi furat niciodată. Şi râdeam, râdeam foarte mult, mă distram mai mult cu el decât cu mama. Voia întotdeauna ceva de-al meu, o ureche, nasul, bărbia, spunea că erau desăvârşite, că nu putea să trăiască fără ele. Adoram tonul ăla, îmi dovedea mereu câtă nevoie avea de mine.

Bineînţeles, tatăl meu nu era aşa cu toţi. Uneori, când ceva îl interesa mult, avea tendinţa să pună laolaltă, surescitat, discursuri foarte subtile şi emoţii necontrolate...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0687 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.