Vindecarea autoimunitatii - Sara Gottfried

Vindecarea autoimunitatii - Sara Gottfried
Preț: 59,90 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 9786303056821
Editura:
Anul publicării: 2026
Pagini: 320
Format: 13x20

DESCRIERE

Vindecarea autoimunitatii. Cum să tratezi trauma și factorii care îți întorc corpul împotriva ta - Sara Gottfried

Nu urmărim corect bolile autoimune

Problema creșterii exponențiale a bolilor autoimune devine și mai gravă atunci când iei în considerare faptul că nu monitorizăm în mod sistematic rata acestor boli în Statele Unite. Nu există nicio autoritate guvernamentală oficială responsabilă de evidența cazurilor de boli autoimune și niciun mecanism clar de colectare a datelor privind prevalența și incidența acestora.

National Institutes of Health nu și-a actualizat datele din 2005, când estima că douăzeci și patru de milioane de americani sunt afectați, deși alte surse situează prevalența mai sus, la aproximativ cincizeci de milioane, incluzând uneori și persoanele care au autoanticorpi, dar nu au încă un diagnostic – persoane ca mine, cu anticorpi pozitivi împotriva nucleului celular, numiți anticorpi antinucleari (ANA), dar fără un diagnostic clar.

Aceasta este considerată o stare pre-autoimună sau o boală latentă, iar testul de sânge poate ieși pozitiv cu șapte până la paisprezece ani înainte de stabilirea diagnosticului. Aceasta reprezintă o oportunitate importantă de a aborda cauzele profunde și de a preveni sau chiar inversa evoluția afecțiunii, lucru pe care îl fac ca medic, la fel ca mulți alți clinicieni. Folosim indicatori timpurii pentru a ne îngriji pacienții, iar aceștia pot prevesti apariția bolii cu ani înainte de simptome sau de diagnostic.

Suntem foarte buni la monitorizarea infecțiilor și a cancerului, dar nu și la identificarea situațiilor în care un test de sânge arată că ai anticorpi împotriva propriilor țesuturi și că organismul este în proces de a le distruge. Atunci când există o corespondență între anticorp și țesutul atacat, aceasta reprezintă o dovadă puternică a unei boli autoimune – de exemplu, anticorpi produși de organism împotriva tiroidei în tiroidita Hashimoto sau împotriva unei enzime numite decarboxilaza acidului glutamic (GAD) în diabetul de tip 1

CUPRINS:

Introducere

Partea I: Deconstruirea tiparului – autoimunitate, traumă și hormoni

  1. Epidemia de boli autoimune
  2. Trauma, hormonii și cauza profundă a autoimunității
  3. Înțelegerea autoimunității declanșate de traumă
  4. Trauma este diferită la bărbați și la femei
  5. De ce medicamentele și terapia prin discuție pot să nu fie suficiente

Partea a II-a: Reintegrarea întregului – Protocolul Gottfried
6. Conștientizarea corpului
7. Testarea
8. Protocolul nutrițional
9. Protocolul pentru somn și gestionarea stresului
10. Protocolul imunomodulator
11. Protocolul de terapie minte-corp
12. Tot ce vrei să știi despre psihedelice
13. Planul tău personal pentru autoimunitate

Mulțumiri
Glosar
Note
Resurse
Index

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor