Vorbește, memorie - Vladimir Nabokov

Vorbește, memorie - Vladimir Nabokov
-20%
ISBN: 978-973-46-7929-4
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 320
Format: 13x20
Preț: 32,00 RON
40,00 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Vorbește, memorie - Vladimir Nabokov

 
... alte cărţi pe care le-am găsit în podul acela, printre ierbare pline cu căldăruşe alpine, cu palemonia albastră, cu Lycneea, cu crini roşii-portocalii şi alte flori din Davos, aveau mai multă tangenţă cu subiectul meu. Am luat în braţe şi am cărat jos glorioasa povară alcătuită din patru volume extrem de atrăgătoare: planşele Măriei Sibylla Merian (1647-1671) cu insectele din Surinam, nobila carte a lui Esper, Fluturii: Die Schemetterlinge (Erlanger, 1777), lucrarea lui Boisduval, Icones Historiques de Lepidopteres Nouveaux ou Peu Connus (Paris, începută în 1832). Şi mai palpitante erau lucrările din cea de-a doua jumătate a secolului - Istoria naturală a fluturilor de zi şi de noapte din Anglia, a lui Newman, Die Gross-Schemetterlinge Europas a lui Hofmann, Memoriile marelui duce Nikolai Mihailovici despre lepidopterele asiatice (cu planşe superbe pictate de Kavrigin, Rîbakov, Lang), uluitoarea lucrare a lui Scudder despre Fluturii din Noua Anglie.
Privind în urmă, vara anului 1905 — deşi în multe privinţe e foarte vie în amintirea mea - nu este însufleţită de nici o zbatere rapidă şi de nici o fluturare colorată în jurul sau de-a curmezişul drumurilor străbătute cu învăţătorul satului: fluturele Swallowtail din iunie 1906 era încă în stadiu larvar pe o plantă umbeliferă de la marginea drumului; dar în cursul acelei luni am învăţat vreo douăzeci de lucruri elementare, şi Mademoiselle vorbea deja de un drum prin pădure ce ducea la o poiană mlăştinoasă plină cu mici Fritillaria cu margini perlate (denumiţi astfel în primul meu manual, de neuitat pentru mine, căci nu şi-a pierdut nici până acum vraja, Fluturii din Insulele Britanice, al lui Richard South care tocmai apăruse în perioada aceea) pe care-1 botezase le chemin des papillons bruns. In anul următor, am descoperit că mulţi dintre fluturii noştri nu existau în Anglia sau Europa Centrală şi cu ajutorul unor atlase mai amănunţite am reuşit să-i identific. O boală gravă (pneumonie cu febră până la 41°), survenită la începutul anului 1907, a înăbuşit în mod misterios monstruosul meu talent pentru cifre care făcuse din mine un copil minune timp de câteva luni (astăzi nu sunt în stare să înmulţesc 13 cu 17 fără creion şi hârtie; totuşi, pot să le adun dacă sunt aşezate frumos una sub alta); dar fluturii au supravieţuit. Mama adunase o întreagă bibliotecă şi un muzeu în jurul patului meu, şi dorinţa arzătoare de a face o caracterizare exhaustivă a unei noi specii a înlocuit-o pe aceea de a descoperi un nou număr prim. Călătoria la Biarritz din august 1907 mi-a adus noi bucurii miraculoase (deşi nu la fel de lucide şi de numeroase cum vor fi cele din 1909). In 1908, ajunsesem să cunosc perfect lepidopterele europene descrise de Hofmann. In 1910, visam în mână cu primele volume ale uluitoarei cărţi ilustrate a lui Seitz, Die Gross-Schmetterlinge derErde, achiziţionasem deja câteva rarităţi descrise recent şi citeam cu lăcomie periodicele entomologice, îndeosebi cele englezeşti şi ruseşti. Se produceau mari frământări în evoluţia sistematicii. începând cu mijlocul secolului, lepidopterologia europeană fusese în general o problemă simplă şi stabilă, dominată lejer de germani. Sacerdotul său, Dr. Staudinger, era şi patronul celei mai mari firme de comerţ cu insecte...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de aceiași autori

26,36 RON
32,95 RON (-20%)
29,56 RON
36,95 RON (-20%)
35,96 RON
44,95 RON (-20%)
26,36 RON
32,95 RON (-20%)
18,36 RON
22,95 RON (-20%)
22,36 RON
27,95 RON (-20%)
20,00 RON
25,00 RON (-20%)
28,00 RON
35,00 RON (-20%)
Created in 0.0715 sec