Zodiacul zodiacelor

Zodiacul zodiacelor
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 140
Format: 14x20
Preț: 15,00 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Zodiacul zodiacelor - Agrippina

 
Din carte:
 
CURMALUL
 
Perioada naşterii:
7-18 februarie 14-23 august

Trăsătura principală: optimismul.
 
Sunteţi un „arbore” solid şi puternic, o „plantă" frumoasă. Vă adaptaţi oricăror circumstanţe; visaţi, desigur, luxul şi confortul, aveţi chiar (uneori), mania grandorii, dar puteţi Ia fel de bine să dormiţi şi sub cerul liber.
 
De altminteri, sănătatea Dv vă permite acest „lux”. Deşi sunteţi de cele mai multe ori un timid, vă place să deschideţi drumuri, să decideţi, să tranşaţi, să impuneţi. Vă place să epataţi, să fiţi în centrul interesului, deşi nu înţelegeţi totdeauna glumele care se fac pe seama Dv.
 
Sunteţi adesea cel care vorbeşte, decide, stabileşte. Inconştient de pericol, incapabil de cea mai elementară prevedere; din fericire, învingeţi (aproape) întotdeauna.
 
Orgolios, ambiţios, generos, sunteţi un optimist incorigibil; de aceea faceţi imprudenţe în afaceri, în dragoste. Sunteţi un excesiv fără măsură şi, sub aparenţa fermităţii, sunteţi, totuşi, uşor influenţabil.
 
Vă dăruiţi trup şi suflet cauzelor pe care totdeauna vi le alegeţi singur; lipsit de luciditate, consideraţi că aveţi mereu dreptate şi vă încăpăţânaţi să faceţi ce credeţi Dv că este bine. Dispreţuiţi banii. Sensibil, foarte receptiv şi tandru, puteţi să vă ataşaţi până la moarte de o persoană deoarece aveţi o idee deosebită despre dragoste.
 
Foarte inteligent, aveţi spiritul de sinteză dezvoltat, reflectaţi şi decideţi cu rapiditate, surprinzător. Aveţi un instinct foarte puternic, se spune că sunteţi făcut pentru muzică, aveţi simţul ritmului. Sunteţi născut pentru aventuri şi veţi avea o viaţă agitată.
 
 
PINUL
 
Perioada naşterii: 19-20 februarie;
24 aug. - 2 septembrie.
 
Trăsătura principală: rafinamentul.
 
Frumos, decorativ, rafinat, ştiţi să vă puneţi în valoare. Iubiţi casa, mobila, obiectele preţioase. Sunteţi foarte dotat pentru decoraţiuni şi vă organizaţi un cadru agreabil în care să vă dezvoltaţi. Nu acceptaţi viaţa aşa cum vă este dată şi încercaţi permanent să o modificaţi în sensul dorit. Activ, suportaţi adversităţile cu capul sus.
 
Combinaţi gustul pentru risc cu îndrăzneala; nu vă este frică de nimic, sunteţi totdeauna în frunte. Daţi dovadă de rezistenţă, nu vă lăsaţi doborât de împrejurări şi puteţi să vă descurcaţi în cele mai diverse situaţii.
 
Sunteţi rapid şi eficient, prietenos şi bun camarad. Ştiţi ce vreţi în viaţă. Nenorocirea altora nu vă afectează. Nu agreaţi sărăcia. „Călcâiul lui Ahile” pentru Dv este dragostea; foarte pasionat, vă avântaţi repede şi când vă regăsiţi luciditatea este prea târziu, aţi comis deja ireparabilul.
 
Sunteţi un îndrăgostit impulsiv, cu toată inteligenţa Dv lucidă şi organizată. Aveţi o filosofie proprie, pe care o puneţi în practică.
 
Sunteţi bun organizator şi faceţi totdeauna eforturi ca să iasă totul aşa cum vreţi Dv. Chiar reuşiţi când dragostea nu vine să vă distrugă acest edificiu.
 
Semnul pinului este înfloritor pentru femei!

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Astrologie, semne zodiacale, numerologie

Created in 0.0632 sec