Cititorul, textul, poemul. Teoria tranzacțională a operei literare - Louise M. Rosenblatt

 

... lunga istorie a teoriei literaturii, de la Platon până în prezent, înregistrează unele schimbări de perspectivă bine cunoscute. În cercetarea acestor modificări, mi s-a părut folositor să propun o reprezentare vizuală a evenimentelor: pe o scenă întunecată, våd figurile autorului și cititorului, cu o carte textul poeziei, al piesei sau al romanului între ei.

 

Reflectorul focalizează pe unul - dintre cele trei elemente atât de tare încât ceilalți devin invizibili. De-a lungul secolelor, de obicei, lumina a căzut fie pe carte, fie pe autor. Cititorul a stat în umbră, fiind ignorat, intențiile și scopurile sale fiind invizibile.

 

Ca eroul lui Ralph Ellison", cititorul ar putea spune „Sunt invizibil, iar asta se întâmplă doar pentru că oamenii refuză să mă vadă." Uneori, un teoretician poate începe să ia cititorul în serios și reflectorul pare a stărui din timp în timp asupra sa, dar, de fapt, el nu a fost niciodată în centrul atenției în mod consistent.

Cu siguranță, atât autorul, cât și cititorul au fost retro- gradați într-o poziție periferică de-a lungul multor secole în care ideile clasice și neoclasice au predominat într-o formă sau alta.

 

Personalitatea poetului, motivațiile lui pentru a scrie, procesul prin care și-a conceput opera, condițiile în care aceasta a fost scrisă, toate acestea au avut parte de o atenție redusă.

 

Accentul a fost pus pe opera literară ca o oglindire a „realităţii": interesul principal a fost îndreptat spre relația dintre operă și acel univers al formelor ordonate și perene pe care se considera că îl...