Istoria comunismului prin bancurile epocii

Istoria comunismului prin bancurile epocii - Ben Lewis …au contribuit bancurile la răsturnarea comunismului în fostul bloc sovietic? Britanicul Ben Lewis, regizor de filme documentare TV și critic de artă, trece în revistă istoria comunismului în țările est-europene, de la Revoluția Rusă și până la Putin, prin bancuri specifice, explicate și puse în context. Subiectul – aparent banalizat de numeroase lucrări de specialitate – beneficiază de o abordare inedită: capitolele cronologice sunt despărțite prin intervenții auctoriale postmoderniste ce prezintă documentările lui Lewis în fostele țări ale blocului sovietic, relația sa personală cu o artistă nostalgică a comunismului și propriile lui teorii sociologice despre bancurile politice. Fragmente: Bancurile stagnării La sfârşitul anilor 1960, satiriştii oficiali şi autorii de bancuri comuniste se înfruntau de patru decenii. Dar cine câştiga bătălia aceea? Nu acesta era conflictul la care mă dusese cu imaginaţia literatura existentă despre subiect. In călătoriile mele întortocheate prin blocul sovietic făcusem numeroase descoperiri eretice, care zguduiseră din temelii litera de evanghelie a bancurilor comuniste. Văzusem că, încă din anii 1930, aceasta nu fusese o bătălie între două tabere dintre care doar una fusese dotată cu umor. Şi comuniştii avuseseră propriul lor umor. Ideea că bancurile erau singurele instrumente ale rezistenţei pentru oponenţii regimului a fost expusă ca un miraj în anii 1950; de fapt, ei puteau de asemenea tipări foi volante sau organiza greve şi revolte. Pentru a complica şi mai mult situaţia, în anii 1960, în Europa ocupată de sovietici, printre umoriştii oficiali se infiltraseră agenţi dubli, decişi să saboteze dinăuntru „satira pozitivă”. Ştim că războiul a fost câştigat până la urmă în 1989 de cei care spuneau bancuri, dar a fost un conflict îndelungat şi cu multe etape, în care avantajul a oscilat pe rând între tabere. La începutul anilor 1970, există dovezi clare că bancurile erau în avantaj, dar situaţia stătea complet diferit la începutul anilor 1960. In privinţa acelei perioade, am făcut o descoperire mai blasfemiatoare decât oricare alta. Una dintre tezele sacre ale istoriografiei bananilor comuniste este aceea că umorul statului a fost plicticos şi impotent, pe când cel al poporului a fost sprinţar şi convingător. Există însă materiale din anii 1960 care sugerează că umoriştii oficiali învingeau la momentul respectiv. Se pare că mulţi cetăţeni sovietici fuseseră convinşi de satira lui Stalin şi de aceea multe dintre aşa-zisele bancuri comuniste care circulau pe atunci nu erau îndreptate de fapt împotriva comunismului. De acord, există puţine dovezi consemnate cu privire la politica autorilor de bancuri, dar există dosare care ne arată motivaţiile altor împotriviri asociate faţă de Hruşciov. Colective de istorici care au cercetat documente aparţinând KGB-ului şi Ministerului de Interne desecretizate după anul 1999 au descoperit un nivel surprinzător de mare de tulburări populare impotriva lui Hruşciov între anii 1953 şi 1962. O mare parte din opoziţia aceea a fost exprimată sub influenţa cantităţilor mari de votcă, ceea ce reflectă proverbul rus Ce-i în mintea celui treaz e şi pe limba beţivului, şi se întindea de la înjurături adresate guvernului, la atacarea miliţienilor, demonstraţii, răzmeriţe, jafuri, greve ocazionale şi, bineînţeles, bancuri. In anii 1950 au existat câteva revolte şi proteste în ''pământurile virgine”. Tinerii muncitori care se mutaseră acolo erau înfuriaţi de lipsa de apă curentă şi electricitate şi au atacat sediile directorilor locali. In septembrie 1955, două mii de muncitori din Kemerevo au intrat în grevă din cauza întârzierii plăţii salariilor şi prelungirii programului de lucru... CUPRINS: Mulţumiri Cuvânt înainte Introducere - Amintirea glumelor din trecut 1. Satira sub Lenin 2. Stalin şi surâsul strâmb 3. Bancuri naziste şi bancuri comuniste 4. Blocul sovietic 5. Epoca de aur a bancurilor comuniste 6. Bancurile stagnării 7. Sfârşitul este ambiguu 8. Noi nu glumim 9. Concluzii Bibliografie Index