Ne vedem pe malul lacului - Carley Fortune

 

... incăperea seamănă mai mult cu o căbănuță de pescari decât cu un spațiu de lucru: are pereți din lemn de brad, două birouri vechi și o fereastră mică, acoperită cu o perdea subțire în carouri. Mă îndoiesc că s-a schimbat prea mult de când a fost construită cabana, în anii 1800.

 

Nu există nimic care să sugereze cât timp a petrecut mama aici, cu excepția unei fotografii cu mine când eram bebeluș, prinsă în lemn cu o piuneză, și a unui miros abia perceptibil de parfum Clinique. Mă trântesc pe unul dintre fotoliile de piele uzată și pornesc ventilatorul mic de pe masă.

 

Am deja pielea lipicioasă, iar aerul este sufocant. Este unul dintre puținele locuri din clădire fără aer condiționat. Îmi ridic coatele ca o sperietoare de ciori și îmi flutur mâinile înainte și înapoi.

 

Ultimul lucru de care am nevoie sunt pete de transpirație la subsuori. În timp ce aștept să mă răcoresc înainte de a-mi schimba pantofii cu unii cu toc, mă uit la un teanc de broșuri de-ale noastre. În partea de sus a unei fotografii cu plaja la apus și cabana care se profilează în fundal ca un conac de la țară, stă scris cu un font vesel „Stațiunea Brookbanks – Sejurul în Muskoka vă așteaptă”.

 

Aproape că mă face să râd – este vorba despre Stațiunea Brookbanks de care nu am reușit să scap. Poate că Jamie va uita că am fost de acord să fac asta în seara aceasta și mă voi putea furișa înapoi în casă, îmi voi pune niște colanți și mă voi îmbăta cu o găleată de vin alb rece.

 

Aud zgomotul făcut de clanța ușii. Nu am eu norocul ăsta.

 

— Fernie? îl aud pe Jamie, strigându-mă. De ce ai încuiat ușa? Te-ai îmbrăcat?

 

— Am nevoie de cinci minute, îi răspund eu, cu vocea sugrumată...