Radio Silence - Alice Oseman

Eram deșteaptă

— Ținem la fericirea elevilor noștri și ținem la succesul lor, a declarat directoarea noastră, doamna Afolayan, în fața unui public de 400 de persoane, părinți și elevi din anii terminali, în timpul întâlnirii cu părinții de la sfârșitul clasei a unsprezecea.

Eu aveam șaptesprezece ani și eram președinta Consiliului Elevilor. Așteptam în culise, pentru că în două minute urma să vorbesc și eu pe scenă. Nu-mi pregătisem discursul, dar nu aveam emoții. Eram foarte încântată de mine.

— Considerăm că este de datoria noastră să le garantăm tinerilor accesul la cele mai bune oportunități pe care le oferă lumea de azi.

Reușisem să ajung președinta Consiliului Elevilor anul trecut, deoarece pusesem pe afișul de campanie o poză în care aveam bărbie dublă. De asemenea, folosisem cuvântul „memă“ în discursul dinaintea alegerilor. Treaba asta dădea impresia că mi se rupea de alegeri, deși lucrurile stăteau chiar pe dos, și asta i-a convins pe oameni să mă aleagă. Nu se poate spune că nu-mi cunosc publicul.

Chiar și-așa, nu știam prea bine ce-o să zic în discursul de la întâlnirea cu părinții. Afolayan spunea deja tot ce-mi notasem în grabă pe pliantul publicitar al unui club de noapte, pe care-l găsisem în urmă cu cinci minute în buzunarul sacoului.

— Programul nostru de pregătire pentru Oxford și Cambridge a fost deosebit de eficient anul acesta…

Am mototolit pliantul și l-am lăsat să cadă pe podea. Aveam să improvizez.

Mai încropisem pe loc discursuri și cu alte ocazii, așa că nu era mare chestie, și oricum nimeni nu se prindea vreodată că erau improvizate — nici măcar nu se întreba vreodată cineva dacă erau sau nu improvizate. Se știa că sunt organizată, că-mi fac mereu temele, că am zece pe linie și că aspir să intru la Cambridge. Profesorii mă iubeau, iar colegii mă invidiau.

Eram deșteaptă.

Eram prima în anul meu.

Aveam să intru la Cambridge, să-mi găsesc un post bun, să câștig o grămadă de bani și să fiu fericită.

— Și cred, a continuat doamna Afolayan, că personalul didactic merită de asemenea aplauze pentru efortul depus anul acesta.

Publicul a aplaudat, dar am văzut câțiva elevi dân­du-și ochii peste cap.

— Iar acum aș vrea să v-o prezint pe președinta Consiliului Elevilor, Frances Janvier.

Mi-a pronunțat greșit numele de familie. L-am văzut pe Daniel Jun, celălalt președinte, privindu-mă din capătul opus al scenei. Daniel mă detesta din cauză că eram amândoi niște tocilari de neoprit.

— Frances s-a dovedit a fi o persoană ambițioasă, care a realizat tot ce și-a propus de când a devenit eleva noastră, acum câțiva ani, și este o onoare s-o invit pe scenă, ca reprezentantă a valorilor pe care le cultivăm noi aici. Vă va vorbi astăzi despre experiența ei ca elevă în ultimul an la Academie și despre planurile ei de viitor.

M-am ridicat și am pășit pe scenă, am zâmbit și m-am simțit minunat, fiindcă eram născută pentru așa ceva...