Singurătatea. Boala nerecunoscută - Manfred Spitzer

Dintre toate mamiferele, oamenii sunt specia care tinde în mod deosebit spre viaţa în comunitate. Aristotel a avut un motiv întemeiat pentru al numi pe om „animal social“ (zoon politikon). Şi, după cum arată cercetările laureatului Nobel în economie Daniel Kahneman, oamenii îşi petrec şi astăzi aproximativ 80% din timp în compania altor oameni. Cei mai mulţi dintre noi preferăm deci să ne aflăm în prezenţa semenilor noştri decât să fim singuri.

 

În lumina acestor date, tendinţa către o viaţă trăită la singular pare aşadar stranie, mai ales pentru că străbate ca un fir roşu toate aspectele existenţei noastre: alimentele sunt împachetate în ambalaje tot mai mici, deoarece tot mai mulţi oameni gătesc şi mănâncă singuri.

 

Gospodăriile devin mai mici, aşadar se construiesc mai multe locuinţe de dimensiuni reduse pentru cei care trăiesc singuri. În trecut, cine voia să se distreze ieşea în oraş; astăzi preferăm să ne aşezăm - de cele mai multe ori singuri - în faţa televizorului. Tendinţa de a fi singur nu se limitează însă la industria alimentară sau la cea imobiliară, ci şi-a croit drum până în sufletele noastre.

 

Ea se manifestă şi în psihiatrie, un domeniu al medicinei. O tendinţă care se regăseşte în imobiliare, alimentaţie, comunicare şi medicină, afectându-ne astfel sănătatea, poate şi trebuie să fie considerată un megatrend.

 

Cine crede că această tendinţă este specifică ţărilor dezvoltate se înşală. Un grup de psihologi de la Arizona State University au cercetat obiceiuri şi valori individualiste în 78 de ţări, pe parcursul ultimilor 51 ani.

 

În marea majoritate a acestor state sa constatat o creştere a individualismului - atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în ceea ce priveşte valorile - care poate fi pusă pe seama dezvoltării socioeconomice: cu cât le merge mai bine oamenilor, cu atât sunt mai independenţi şi, deci, mai individualişti. Că astfel creşte şi riscul singurătăţii nu le este însă la fel de clar celor mai mulţi oameni...