Spionul pelerin. Razboiul meu secret cu Putin, KGB, Stasi - Tom Shore

 

... ultima persoană cu care voiam să am de-a face în acea dimineaţă era Dawson. Omul era ceea ce militarii numesc a fi „managerul perfect”, adică cineva care posedă „cei trei C”. Era „corect, categoric şi cumsecade”, dar Dawson avea întotdeauna şi un plan secret.

 

Faptul că era abordabil şi blând la vorbă îl făcea anchetatorul perfect şi, prin urmare, un animal foarte periculos. Era genul de om care te face să-i încredinţezi cele mai întunecate şi mai primejdioase secrete ale tale. Mi-am stors creierii, dar nu mi-a venit nimic în minte.

 

— Nimic, şefu’!

 

— Foarte bine! Ştii unde este biroul meu? Ştiam. Biroul lui Dawson se afla într-o clădire cu un singur etaj, care era lipită de Cabana poliţailor, în spatele Arsenalului escadronului.

 

— Sigur, şefu’! A pus o mână pe umărul meu şi a strâns-o, în timp ce îşi continua drumul pe alee.

 

—Bravo! Să zicem 11: 30, în cazul acesta? Mi s-a strâns inima. Procesul de cedare a rezistenţei se pusese deja în mişcare.

 

— Da, şefu’! Era 11: 25 când am bătut la uşa lui Dawson. Un soldat bun ajunge întotdeauna cu cinci minute mai devreme la o paradă sau la o întâlnire, şi până în ziua de azi urăsc proasta organizare temporală.

 

Când întârzii, chiar şi la o bere cu un amic, nu faci altceva decât să îi transmiţi celuilalt că timpul lui este mult mai puţin important decât al tău. Din cealaltă parte a uşii a venit un strigăt.

 

— Intră! 

 

.........

 

... m-am forţat să zâmbesc. Am ştiut ce urma să se întâmple. Când te înrolezi în armată, trebuie să semnezi Legea Secretelor Oficiale. Apoi, mai târziu, dacă eşti promovat în Forţele Speciale, sau într-o altă unitate unde ai acces la materiale secrete, ca de pildă în Regimentul Antiaerian (un Regiment de Artilerie Regală responsabil cu armele nucleare ale Marii Britanii) sau la Biroul de Informaţii Secrete, eşti supus unei aşa-numite verificări negative (VN): tu şi familia imediată sunteţi cercetaţi, dar superficial.

 

Dar pentru că trecusem deja prin aceste două procese, ceea ce urma să se întâmple era probabil o verificare mult mai severă. M-am gândit că voi fi supus unei verificări pozitive (VP) şi, în ciuda cuvintelor lui Dawson, aveam toate motivele să fiu îngrijorat.

 

Viaţa mea personală şi cea a întregii mele familii, trecutul şi prezentul nostru, urmau să fie puse sub microscop. Toate aspectele vieţii fiecăruia dintre noi, viu sau mort, vor fi examinate amănunţit. Dar ceea ce mă îngrijora cel mai mult era trecutul meu despre care nu vorbeam niciodată, nici măcar cu cei mai apropiaţi prieteni...