Testamente tradate - Milan Kundera

 

Suflul
Potrivit celor spuse de el însuşi, Kafka a scris lunga sa nuvelă Verdictul într-o singură noapte, fără întrerupere, adică cu o viteză extraordinară, lăsăm du-se purtat de o imaginaţie aproape necontrolată. Viteza, care a devenit mai târziu pentru suprarealişti metodă programatică („dicteul automat"), permiţând eliberarea subconştientului de supravegherea raţiunii şi explozia imaginaţiei, a jucat cam acelaşi rol şi la Kafka.

Imaginaţia kafkiană, trezită de această viteză metodică, aleargă ca un râu, râu oniric care nu-şi găseşte odihna decât la sfârşitul unui capitol. Acest suflu larg al imaginaţiei se reflectă în caracterul sintaxei: în romanele lui Kafka, aproape că nu există două puncte (exceptându-le pe cele de rutină care introduc dialogurile) şi se foloseşte extrem de puţin punctul şi virgula. Consultând manuscrisele (vezi ediţia critică, Fischer, 1982), se constată că şi virgulele, aparent necesare din punct de vedere al regulilor sintactice, lipsesc adesea.

 

Textul e împărţit în foarte puţine paragrafe. Această tendinţă de a slăbi articulaţia - puţine paragrafe, puţine pauze grave (recitind manuscrisul Kafka a schimbat adesea chiar punctele în virgule), puţine semne care să sublinieze organizarea logică a textului (două puncte, punct şi virgulă) - este consubstanţială stilului lui Kafka; ea este în acelaşi timp un atac permanent la adresa ''stilului frumos" german (ca şi a „stilului frumos" al tuturor limbilor în care Kafka e tradus)...