Doua piese de teatru - Corina Chiriac

ACTUL I
La ridicarea cortinei, decorul (acelaşi pe tot parcursul piesei) reprezintă un apartament modern în anii 1970, din care se vede şi se foloseşte doar salonul. Acesta cuprinde o bibliotecă extraplatăpe un perete în care se găsesc televizor, magnetofon, un radio vechi, pick-up, cârti, discuri, bibelouri. In fundul camerei, o fereastră mare şi o uşă care dă spre o terasă, dreapta fund uşă bucătărie, stânga fund uşă dormitor, laterală stânga uşa de intrare. O canapea de trei persoane priveşte spre sală. In rest, fotolii joase, măsuţe, plante curgătoare, câteva statuete, pe jos perne şi reviste aruncate. Undeva la vedere, un şevalet cu scăunel. De şevalet e agăţată o bonetă roşie cu ciucure lung, negru. Pe scăunel, o paletă nouă, pe o măsuţă — un borcan cu pensule, toate noi. Pe şevalet, o pânză deja întinsă pe cadru, pe care e început un nud diform şi dizgraţios care se completează, după caz.

La ridicarea cortinei, pe canapea stă incomod o du-duiţă blondă, Violeta, care se smiorcâie încet. Dorel (pentru intimi şi, mai ales, intime, Duduleţ) se plimbă agitat prin cameră fumând. Duduia sughiţe din când in când ca pentru a-şi marca sfâşietoarea prezenţă. Dudu se opreşte în faţa ei şi o priveşte plictisit.

DUDU: Şi câînt mai ai de gând să plângi?
Emoţionată de această atenţie neaşteptată, duduia începe să plângă cu adevărat, sughiţe cu adevărat, se îneacă şi tuşeşte. Dorel îi întinde un pahar cu apă, în timp ce din buzunar scoate o batistă cu care vrea să-i şteargă ochii, dar duduiţa îl prinde de mână ca să-l tragă spre ea. Din nefericire, era paharul plin în mâna respectivă, pahar care, evident, se varsă, urmează ţipete, mormăieli etc.

 

 

Cuvânt-înainte 
De profesie amant

Serenadă pentru Carul Mare