Forta nevazuta a credintei

....''Forta nevazuta a credintei'' S-a vorbit mult de miracole, si asta pe unii poate îi deruteaza. Ideea de miracol, ne da impresia ca uneori credinta lucreaza. Nu! Ea lucreaza întotdeauna, nu doar uneori. Ea lucreaza în fiecare secunda de viata, în fiecare întamplare, în fiecare victorie sau înfrangere. Sa învatam din exemple simple sa o descifram. Nu e un exercitiu usor, dar e un exercitiu posibil si zic eu, util. De ce avem nevoie pentru a întelege? Doar un pic de atentie si urmarirea unei logici a faptelor si a emotiilor din noi. Sa analizam efectele ca sa întelegem cauza. Apoi stiind cauza sa controlam efectele, cum dorim. Poate e doar un mic exercitiu de autocunoastere. Mie mi-a fost de folos. Sa credem ca Dumnezeu e nedrept? Nu. Ar fi pacat. Pacat de timpul nostru petrecut pe Pamant. El este un timp dedicat învatarii dar si bucuriei de a fi în viata. Sufletul e o gradina. Putem face din el, gradina Raiului sau un maidan de buruieni. Depinde cu ce fel de credinta îl semanam. Zburam singura în noapte si luminile treceau si ele în zbor pe langa mine. Pe unele parca le îmbratisam. Era frumos, era bine. Timpul si spatiul pareau a fi cu totul altceva decat notiunile cunoscute pana atunci. Era atata pace... si atata viata în acelasi timp. Stele zburau si ele schimbindu-si locul si culorile, iar Galaxiile erau pictate în toate nuantele Universului si se vedeau îndepartete zburand si ele. Sau doar eu zburam. Nu stiu… Era ceva ce nu mai traisem. Senzatia ce îmi învaluia sufletul era ca o soapta de iubire infinita, ca Universul, vie, ca sufletul meu vesnic, adevarata ca nimic altceva. Deodata am realizat ca e prea frumos, ca e imposibil sa fie adevarat si... mi s-a facut frica. E prea frumos! E prea frumos! E ireal de frumos! Nu se poate… Asa ceva nu exista! Nu! Lumina clara a galaxiilor a devenit aproape invizibila, stelele s-au învaluit în ceata, si mi-a fost teama sa nu ma prabusesc în infinitul necunoscut. M-am oprit brusc si am aterizat pe canapea. O prezenta stranie ma facu sa clipesc ca si cum m-as fi trezit dintr-un vis. Nu. Nu mai visam. Eram din nou pe Pamant. Acasa. O… ce frumos a fost… Dar numai atat timp cat nu mi-am dat seama ce fac. Apoi mi s-a parut… incontrolabil, înspaimintator… Si ce senzatie stranie simt acum… Mi-e frica... Sunt eu duhul fricii, sunt cu tine. M-ai chemat. Am venit. Duhul fricii? Unde esti? Sunt în sufletul tau, iar aripile mele te înconjoara si te apara, te protejeaza de discomfortul dat de necunoscut. Fie el al Universului prin care zburai atat de fantastic sau al viitorului pe care îl astepti, si-l doresti dincolo de banal… Nu-ti fie teama te protejez eu. Nu te voi lasa sa faci nici un pas prea îndraznet, te voi cuprinde în brate. Nu! Nu se poate! Nu, nu, nu! De ce ai venit? Duhul fricii!?! Ti-am raspuns deja la întrebarea asta. Tu m-ai chemat.Nu ai crezut ca poti sa zbori în siguranta... ai simtit ca ce faci nu e posibil si... Uneori credinta e insesizabila de catre minte. E în INCONSTIENT. Adica nu sunteti constienti de ea, dar ea actioneaza în voi. E vorba aici, nu de ceea ce spuneti cu voce tare ci de ceea ce credeti în adancul sufletului. Taina sufletului. Autor: Carla von Vlad

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review