Jocurile minții. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie

 

... Culianu a intrat în posesia unui principiu cognitiv care i-a reevaluat într-o manieră radicală toate cunoştinţele anterioare şi l-a aruncat într-o cursă vertiginoasă de transvaluare a întregii istorii culturale, pe care însă nu a apucat decît să o schiţeze...

 

... ce se întîmplă, în aceste condiţii, cu acei oameni care trăiesc pe peretele transparent, care înainte puteau stabili o legătură constantă între civilizaţie şi sălbăticie? Duerr consideră că, în general, începînd de la sfîrşitul secolului al XV-lea, vrăjitoarele sau pseudovrăjitoarele erau arse pe rug. Duerr pare să creadă că, de fapt, „vrăjitoarele” nu au existat - ele erau o invenţie a Inchiziţiei. Vînătoarea de vrăjitoare a reprezentat, după părerea sa, un fel de persecuţie generală a genului feminin, pentru care el găseşte două motive principale: mai întîi, fiindcă femeile erau acelea care, în mod tradiţional, puteau sări mai uşor peste peretele transparent dintre sălbăticie şi civilizaţie; şi, în al doilea rînd, fiindcă reprimarea femeilor de la începutul timpurilor moderne reprezintă o consecinţă directă a eliberării femeilor în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Astfel, procesul civilizării constă, în viziunea lui Duerr, în reprimarea femeilor ca o consecinţă a unei emancipări anterioare. Ca rezultat al acestei represiuni, „sălbăticia” a fost împinsă în subconştient.
Aşa cum am arătat mai înainte, afirmaţiile lui Duerr au o nuanţă polemică în raport cu teoria lui Norbert Elias. Dacă Elias ar avea dreptate, am putea deduce că „înăsprirea şi diferenţierea sporită a controalelor” este un proces cumulativ lent, treptat, linear şi neîntrerupt. Dimpotrivă, Duerr notează - şi, în această privinţă, are perfectă dreptate - că în Evul Mediu controalele s-au atenuat, în loc să se înăsprească, în vreme ce permisivitatea a evoluat către un apogeu care a fost atins în secolul al XV-lea, toate acestea, crede el, ca rezultat al procesului de emancipare a femeilor. După Duerr, femeile au devenit treptat mai conştiente de ele însele, atît pe plan sexual, cît şi pe plan economic. Această dezvoltare a conştiinţei de sine şi a încrederii în sine a fost urmată de o puternică represiune care a culminat cu vînătoarea de vrăjitoare din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Obiectivul represiunii ar fi fost acela de a le supune din nou pe femei puterii masculine. In contradicţie cu ideea lui Elias referitoare la o dezvoltare continuă, „procesul [real al] civilizării” a constat într-o încetare abruptă a acelor condiţii care, în secolul al XIV-lea, generaseră permisivitate şi chiar promiscuitate. Pedepsirea senzualităţii feminine conştiente de sine a dus la transformarea femeilor în general în vrăjitoare. Acest proces de creare a vrăjitoarei a fost însoţit de formarea unui aparat prin care aceasta era suprimată.
Teza lui Duerr este argumentată de o cantitate uriaşă de materiale antropologice care se referă la cele trei puncte principale ale demonstraţiei sale, şi anume folosirea halucinogenelor, iniţierea şi „timpul dintre timpuri”, ca trei moduri de a stabili un contact între civilizaţie şi sălbăticie. Inutil de adăugat că folosirea acestor materiale este, în bună măsură, arbitrară. Mai mult, majoritatea sînt reduse la cîteva trăsături generale pentru a se potrivi cu restul demonstraţiei...