Obsidian (cartea intai)

Obsidian (cartea intai) - Jennifer L. Armentrout …când am deschis din nou ochii, simţeam în gură un gust ciudat de metal. Ploaia izbea în acoperiş şi în depărtare se auzeau tunete. Undeva, în apropiere, s-a auzit bubuind un fulger care a umplut aerul cu un curent abia simţit de electricitate. Când începuse să plouă? Cerul era senin, perfect albastru când mâ uitasem eu ultima dată la el. Am încercat să trag aer în piept, dezorientată. Umărul meu se sprijinea pe ceva cald şi tare. Am întors capul şi am simţit că ceva-ul ăla se ridică brusc şi se lasă încet în jos. Mi-a trebuit doar o clipă ca să-mi dau seama că obrazul meu era lipit de un piept. Eram în leagăn, iar braţul lui, înfăşurat în jurul taliei mele, mâ ţinea strâns lângă el. Nu îndrăzneam să mă mişc. li simţeam corpul cu fiecare părticică a corpului meu. Coapsa lipită de a mea, îi percepe am respiraţia adâncă şi regulată sub mina pe care o ţineam pe stomacul lui. Simţeam mâna lui strânsă pe mijlocul meu şi cum îşi mişcă degetul mare uşor, liniştitor, pe marginea tricoului meu. Cercurile pe care le descria degetul lui făceau ca materialul să se strângă şi să se ridice, până când a ajuns la piele. Carne lângă carne. Eram înfierbântată şi tremuram, Nu prea avusesem ocazia până acum sâ simt asta. Mâna lui a rămas nemişcată. Am ridicat capul şi m am uitat în ochii lui izbitor de verzi. — Ce-a... ce s-a întâmplat? — Ai leşinat, a zis el şi şba desprins braţul de pe mijlocul meu. — Pe bune? M-am tras înapoi, punând o oarecare distanţă între noi, şi mi-am dat părul din ochi. Simţeam şi acum gustul aceia metalic în cerul gurii. El a aprobat din cap. — Cred că te-ai speriat de urs. A trebuit să te aduc în braţe până aici. — Atâta drum? Fir-ar sa fie! Şi eu am pierdut asta? — Şi ce.., ce s-a întâmplat cu ursul? — Cred că s-a speriat de furtună...